1. Să nu spui niciodată că există şi a treia cale.
Marea minciună pe care îşi clădeşte Traian Băsescu toate declaraţiile publice este că astăzi nu avem de ales decât între creşterea taxelor şi tăierea pensiilor. Există însă şi o a treia cale, de care Traian Băsescu nu vrea să vorbească. Iar aceasta este închiderea robinetelor prin care se scurg banii publici spre firmele de partid.
2. Când nu ai un vinovat, găseşte-l tu primul.
Statul clientelar este produsul regimului Traian Băsescu. Într-adevăr, România a devenit în ultimii 5 ani şi jumătate un stat clientelar. Dar clientela este portocalie. Profitorii acestui stat nu sunt nici pensionarii nici bugetarii. Sunt cohortele de membri PDL angajaţi în instituţiile statului începând cu 2005 şi legiunile de firme de partid specializate în deturnarea fondurilor publice.
3. Vino primul cu explicaţiile, înainte să vină ceilalţi.
În 2004, cheltuielile cu aparatul bugetal erau de 17 mld. Lei, iar astăzi sunt 43,6 mld lei. Însă explicaţia nu este legată de creşterea salariilor – care nu au făcut decât să ţină pasul cu mediul privat – ci în primul rând de suprapopularea instituţiilor publice cu oameni angajaţi pe criterii politice. Atât la nivel central cât şi la nivel local, PDL a aplicat strategia angajării tuturor membrilor de partid.
4. Repetă cât mai des „pensionarii sunt asistaţi social”.
În mod deliberat, Traian Băsescu întreţine confuzia între pensie şi asistenţă socială atunci când spune că se cheltuiesc 36% „pe social”. Pensiile sunt un drept câştigat şi nu un favor pe care Guvernul îl face bătrânilor. Prin urmare, acestea nu pot fi considerate ca bani de asistenţă socială. Cheltuielile cu asistenţa socială nu au depăşit 4,5% din buget, incluzând aici şi alocaţiile copiilor.
5. Nu da exemple când nimeni nu le cere.
Peste tot în Uniunea Europeană, sistemul de asigurări de pensii este susţinut prin transferuri de la bugetul de stat, de regula din banii încasaţi din TVA. Iată un exemplu care ar fi fost bine venit în expunerea lui Traian Băsescu.
6. Deturnează atenţia de la ce e cu adevărat important.
Faptul că multe dintre pensionările pe caz de boală sunt frauduloase nu îşi are locul în discuţia de fond. Să fie verificate şi cine nu are dreptul la astfel de pensie – care oricum este mult mai mică decât cea normală – să nu o mai primească. Tăierea cu 15% a pensiilor nu poate fi motivată sub nicio formă de existenţa unor astfel de cazuri. Este ca şi cum ai suspendat toate permisele auto pentru că unii şoferi trec pe roşu.
7. Vinovaţii nu sunt niciodată prea puţini
Problema ajutoarelor „nejustificate” este similară cu cea a pensionării bolnavilor închipuiţi. Dacă sunt nejustificate, atunci să nu se mai acorde. Nimeni nu contestă acest imperativ. Întrebarea este în continuare de ce scad pensiile şi salariile? Iar răspunsul nu poate fi în niciun caz în situaţiile particulare de fraudare a sistemului. De asemenea, cazurile de oameni care încasează ajutorul de şomaj şi au în acelaşi timp contract de muncă sunt cazuri penale. Dacă Inspecţia muncii nu şi-a făcut datoria, atunci să fie sancţionaţi cei care au fost numiţi politic în acele funcţii. În niciun caz pensionarii.
8. Nicio minciună fără cifre!
Traian Băsescu a spus că, din banii de la FMI şi CE, 7,1 mld euro au mers la BNR pentru consolidarea rezervei nationale şi 4,91 mld au mers la bugetul de stat, pentru acoperirea deficitului pe anul trecut. Citez: „s-au făcut cheltuielile de funcţionare a instituţiilor statului”. Adică s-au plătit pensii şi salarii de 5 miliarde de euro în mai puţin de jumătate de an? Nicidecum. Din 5 miliarde de euro ar fi ajuns banii pentru pensiile tuturor celor 6 milioane de pensionari, timp de doi ani şi jumătate. Altceva s-a întâmplat cu acei bani şi cu restul miliardelor de euro împrumutate de la băncile private. S-au risipit pe lucrări cu dedicaţie şi pe alte afaceri portocalii care i-au asigurat lui Traian Băsescu fonduri de campanie colosale şi zeci de mii de voturi cumpărate pe bani grei.
9. Prefă-te că îţi pasă!
Este foarte bine că Traian Băsescu îşi donează salariul pe care oricum nu îl merită. Cred însă că milioanele de pensionari ar fi vrut mai degrabă ca preşedintele să-şi merite salariul decât să-l cedeze melodramatic în faţa camerelor de filmat. Pana atunci, Traian Băsescu se comportă ca un functionar care ia şpagă în avans şi, când dacă nu face ceea ce a promis, dă şpaga înapoi.
10. Să nu-ţi asumi nimic. Să nu recunoşti nimic. Să nu semnezi nimic.
Ideea că dacă programul eşuează responsabilitatea este a Guvernului şi a Parlamentului arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că Traian Băsescu fuge de răspundere cu laşitatea unui om care nu a făcut nimic în politică şi este pregătit să nu facă vreodată ceva.
Preluat de pe http://www.mirceageoana.ro/news/951/60/Decalogul-minciunii-De-Traian-Basescu
by Andrei
luni, 17 mai 2010
duminică, 9 mai 2010
Traian Basescu-"un lider carismatic"?
Acum ca domnul Traian Băsescu și-a început fericit ce-l de-al doilea mandat în calitate de președinte,voi încerca sa aflu dacă este sau un lider carismatic.
Voi începe cu câteva date biografice despre domnia sa:Traian Băsescu,pe numele sau adevărat…ei bine pe numele sau adevărat Traian Băsescu(deși de-a lungul timpului i-au fost atribuite mai multe porecle)s-a născut în data de 4 noiembrie 1951 în orașul Basarabi,județul Constanta.A absolvit Institutul de Marina “Mircea cel Bătrân”,apoi Cursurile avansate de management în industria transportului maritim al academiei norvegiene,ca bursier al acestui stat(mai sa fie!!!).Este căsătorit si are 2 fiice.
Din activitatea profesionala a domnului Traian Băsescu putem consemna ca a fost ofițer maritim gradele 3,2 și 1,subsecretar de stat,ministrul transporturilor,primar general al capitalei și în prezent președinte al României. Dupa părerea mea,as putea adaugă la aceasta lista o alta activitate:cea de vânzător,pe care a practicat-o cu succes,reușind într-o perioada scurta de timp sa epuizeze tot stocul de nave al României(vorba aceea…nave ne trebuie noua???).Dar în urma expertizelor,s-a dovedit ca prin vânzarea celor 16 nave Statul roman nu doar ca nu a ieșit în pierdere,ci a și câștigat,evitând astfel cheltuielile de întreținere a navelor,obținând un venit net de peste 17milioane de dolari.
Traian Băsescu a știut întotdeauna sa iasă în evidenta.Poate ca de aici și susținerea de care se bucura domnia sa din partea romanilor.Ne amintim cu toții pățaniile domniei sale cu vestita lui șuvița,care ne-au amuzat copios(ca asa e romanul:face haz de necaz). Si am rămas cu toții surprinși când am văzut ca Traian Basescu ar face orice pentru poporul sau. Si cum putea sa dovedească mai bine acest lucru decât sa se tunda pentru România.Aceasta “taiere a moțului” președintelui a fost intens mediatizata și astfel,încet încet popularitatea domniei sale creștea.
A reușit de la început sa intre în inimile romanilor,arătându-le ca le este mereu aproape(și când spun aproape ma refer la APROAPE nu gluma!).Apariția în locurile puternic afectate de calamitați,la concerte,la film,în mall,bai de mulțime și bineînțeles umorul sau caracteristic l-au făcut pe domnul Basescu sa fie iubit de o mare parte a populației.Cati dintre noi nu am plâns alături de domnia sa când Stolo își anunța retragerea de la candidatura pentru președinție?
Atat de carismatic și de iubit este domnia sa încât la alegerile din 2009 pentru desemnarea președintelui,s-au ridicat din mormânt și morții ca sa-l susțină,câteva sute chiar reușind sa-l si voteze.
In ciuda imensului succes,și ținând cont ca lucrurile în România nu mergeau mai râu ca înainte(bineînțeles ca nici mai bine nu mergeau),domnul Basescu a făcut și câteva gafe monumentale.
Nu prea ne-a plăcut felul în care a tratat un reporter al antenei1,și în nici un caz nu ne-au placu injuriile și remarcile discriminatorii pe care distinsul președinte I le-a adresat.Si cu toții ne-am întrebat dacă e normal ca un președinte sa încalce constituția tarii pe care o conduce?(cine știe poate președinții au alte constituții).Nu ne-au plăcut discursurile acide și uneori lipsa de diplomație a domnului președinte,dar cu toții avem zile proaste nu-i asa?(și președintele e om sa știți!).Nu ne-a plăcut când am aflat ca domnia sa a obținut echivalentu a peste 1 milion de dolari din fondurile destinate României prin programul PHARE (dar cine împarte…parte-și face!).
Dar una peste alta,cu bune și cu rele,trebuie sa admitem ca domnul Traian Băsescu,este un președinte foarte popular,și foarte carismatic(chiar dacă într-un mod mai ciudat…dar cred ca tot charisma se cheamă) și va fi asa pentru încă 5 ani.

Efectele guvernarii dezastruase
Dragi cititori as dori sa ma adresez pe aceasta cale celor care nu mai suporta nivelul de trai impus de actuala guvernare. As dori sa trimit un semnal de alarma celor care conduc aceasta țara , care sunt conduși mai degrabă de interese personale decât politice , care pun în prim plan interesele personale decât cele ale comunității , care nu am pic de scrupule fata de clasa muncitoare. In cele ce urmează as dori sa remarc atitudinea excepționala pe care a luat-o domnul Mircea Badea în fata actualului guvern condus de inavutie și egoism politic
Se poate considera o exagerare a tuturor lucrurilor care in mare parte sunt ascunse de actorii politici pentru apărarea propriilor interese. Doar cu ocazia unor asemenea acțiuni poate voi putea pune orgoliul " distinșilor noștri aleși " în a face ceva pentru cei ce i-au ales. Articolul precedent trebuia sa i-a forma unui curs normal al democrației pe care România ar fi trebuit sa-l urmeze. Aflându-ma in zilele noastre conchid ca acel drum a fost văzut doar de adevărații naționaliști , de cei care au luptat în revoluție cu speranța la mai bine , care sperau într-un destin democratic. Drumul spre democrație văzut de toți acum aproape 21 de ani a deviat de la cursul normal regăsindu-se în fapte de corupție , infracționalitate ridicata si nivel de trai scăzut. Mulțumim domnule Băsescu

Inceputuri
by Andrei
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)